Asociaţia crescătorilor de suine din Austria (VŐS) dispune de o reţea foarte densă de crescători şi staţiuni de însămânţare care se întinde pe întreg teritoriul Austriei, fiind astfel în stare să ofere animale de reproducţie şi material seminal de prima categorie.
Asociaţia a fost fondată acum 60 de ani şi este o asociaţie menită să ajute creşterea şi reproducerea animalelor, precum şi vânzarea porcilor de reproducţie. In numele asociaţiilor crescătorilor de porcine din întreaga Austrie, VŐS a pus bazele şi furnizează un program pentru dezvoltarea ţărilor din Europa de Est. Nu numai datorită existenţei îndelungate pe piaţă a firmei VŐS, dar şi datorită performanţelor obţinute de membrii şi clienţii acesteia, firma VŐS este îndreptăţită şi calificată să presteze servicii de consultanţă în ceea ce priveşte toate problemele de producţie a porcilor, începând de la construcţia grajdurilor, modalităţi de hrănire a porcinelor, modalităţi de administrare a activităţii într-o fermă, probleme de microclimat din grajd (temperatura, umiditatea, puritatea aerului) care să asigure sănătatea porcilor şi igiena mediului în care trăiesc, şi nu în ultimul rând probleme legate de înseminare artificială. Serviciile sunt bazate pe un sistem computerizat ce ofera asistenţă permanentă clienţilor.
Ce oferã VNS:
Genetica eficientă
Reproducatori si sperma
Consultanta pentru selectie
Programe individuale de inlocuire
Consultanta pentru tehnologii de productie si management
Firma PIG AT, Romania
S.C. PIG AT SRL este o firma care aparţine în întregime Asociaţiei de fermieri din Austria Inferioare (VNS) şi a fost fondată pentru a sprijini şi a dezvolta producţia rurala de porci din Romania şi de asemenea, pentru a mari nivelul de producţie la standarde UE. Compania va avea 3 activităţi principale, prin care se va urmări:
Consultanţa pentru producătorii de porci din Romania, prin specialişti în management, probleme de sănătate, modalităţi de hrănire, întreţinere şi adăpostire, pentru a-i putea sfătui cum sa-şi dezvolte performanţele;
Importul porcilor din Austria, pentru a garanta cel mai înalt nivel de performanţe la nivel genetic;
Colaborarea cu alte companii de producţie a porcilor, pentru a da posibilitatea unei înţelegeri mai bune, posibilităţi mai bune de vânzare şi preţuri mai mari pentru fermierii producători, datorită pregătirii profesionale a firmei;
Firma PIG AT SRL România, are ca si principal obiectiv dezvoltarea unui program de îmbunătăţire şi ridicare a performanţelor fermierilor din România. Pentru aceasta, Asociaţia fermierilor din Austria oferă sprijinul lor prin consultanţă pentru tehnologii de producţie şi management, furnizează vieri şi scroafe la cele mai înalte performanţe, asigură partea de însămânţare artificială a celor mai performanţi vieri din laboratorul de IA din Austria. Firma PIG AT SRL urmăreşte îmbunatăţirea potenţialului genetic, a tehnologiilor de reproducţie, nutriţie, creştere şi exploatare, până la nivelul la care a ajuns VNS în Austria.
Ofertă specială
Situaţia pe piaţa porcilor încă nu este aşa cum ar trebui să fie. Preţurile nu sunt rele deloc, dar există 2 aspecte care fac lucrurile să pară mai grave: perioada lungă de timp în care preţurile au fost la un nivel scăzut şi preţul ridicat al furajelor. Se prevede o creştere alarmantă a preţurilor până la finele lui 2008. Deci, în ce situaţie se află acum producătorul de porci? Ar trebui în primul rând să se asigure că lotul său de porci este suficient de productiv încât să asigure maximul de purcei nou născuţi pentru a fi vânduţi la timpul care li se cere, şi când au un preţ bun din nou. Pentru aceasta, este nevoie ca el sa schimbe scroafele vechi şi scroafele cu performanţe reduse cu scroafe tinere cu o linie genetică prin care să garanteze peformanţe maxime la naşterea purceilor, la sporul mediu zilnic şi la procentul de carne macră.
De aceea, PIG.AT face o ofertă specială pentru producătorii de purcei: In Aprilie si Mai oferim scroafe OEHYB-F1 cu livrare gratuita, livrarea facându-se direct la ferma dvs. La preţul de € 330 veţi primi scroafe hibride din clasa A - Landrace x Marele Alb sau Landrace x Duroc , vaccinate de 2 ori împotriva Erysipelothrix Rhusiopathiae şi Parvovirose, având în jur de 220 zile, însoţite de pedigree şi certificatul european de sănătate. Această parte include şi partea de consultanţă. Pentru fermele noi, oferim programe de training în fermele şi şcolile din Austria, în vederea formării profesionale a forţei de muncă.
Performanţele scroafelor hibrid din fermele noastre garanteează o producţie profitabilă, iar personalul nostru de consultanţi vă vor ajuta cu toate informaţiile necesare pentru ca dvs să profitaţi de beneficiile genetice. Purceii rezultaţi în urma însămânţării cu vierii noştri Pietran vor satisface cerinţele fiecărui abator.